VIDEO | Mircea Geoană: Suntem pregătiți de dialog, dar suntem pregătiți și să ne apărăm aliații din NATO

Publicat: 18/02/2022, 22:33
Actualizat: 18/02/2022, 22:40

Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO, a declarat vineri, la Digi24, că președintele Joe Biden și liderii europeni și NATO discută soluții și posibile acțiuni pentru a încerca pe cale diplomatică, în al doisprezecelea ceas, dezescaladarea crizei de la granițele Ucrainei.

„Dimineață am avut întâlnire cu vicepreședintele SUA, Kamala Harris și chiar acum au loc alte discuții între Joe Biden și liderii europeni, președintele României și secretarul general al NATO și Ursula von der Leyen. SUA își ține foarte bine informați aliații, dar trebuie să spunem lucrurilor pe nume – situația pe care Rusia o creează în jurul și în interiorul Ucrainei este foarte preocupantă. Am avut promisiuni la Putin, după discuțiile cu liderii europeni și liderul SUA că vom asista la o dezescaladare a situației din partea Rusiei. Observăm opusul acestei situații – forțe militare ruse masate pe trei laturi ale Ucrainei și acest lucru ne preocupă în mod deosebit”, a declarat Mircea Geoană.

Secretarul general adjunct al NATO susține că diplomația este singura cale pentru a se putea evita un război pe continentul european.

„Trebuie să facem ceea ce este obligația noastră să facem – să dăm o șansă dialogului și diplomației, timpul pentru diplomație nu s-a încheiat. Este decizia Moscovei de a reveni la masa dialogului cu NATO, dar zilele următoare vor fi foarte importante și se va vedea care este decizia pe care Putin o va lua –  va dori să aducă după multe decenii din nou război pe continentul european, sau va prefera o discuție serioasă cu privire la o situație de securitate ce poate fi rezolvată prin dialog și diplomație”, a spus el.

Întrebat dacă în acest moment situația din Ucraina este mai acutizată, Mircea Geoană a răspuns: „Vedem anumite evenimente care ne provoacă îngrijorare suplimentară. Observăm acțiuni destabilizatoare și provocatoare pe linia de marcație din zona Donbass-ului provocate de Rusia. Vedem și declarații publice care nu sunt încurajatoare, dar asta nu înseamnă că zarurile au fost aruncate, situația de securitate este severă. Suntem pregătiți și de dialog, dar suntem pregătiți și să ne luam măsurile de prudență pentru a ne apăra interesele aliate. Deci dialog și diplomație – apărare și descurajare este politica pe care NATO o aplică”.

Geoană regimul de la Kremlin că folosește intens campanii agresive de dezinformare și atacuri hibride pentru a dezinforma opinia publică din Ucraina.

„Vedem atacuri cibernetice, atacuri hibride, campanii masive de dezinformare și intoxicare a opiniei publice din Ucraina. Pregătiri pentru operațiuni sub steag fals – de a atribui Ucrainei atacuri și provocări care de fapt aparțin Rusiei”, a spus el.

Alexandru Tosa
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri...
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
Salariul minim se va calcula diferit! Directiva care explică noua formulă: Pot include 60% din...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
ITP de două ori pe an. S-a schimbat legea în România pentru aceste vehicule
Doi absolvenți de MIT, acuzaţi că au furat milioane de dolari în criptomonede, în doar...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
”Eu nu mai am pe nimeni. Ai mei sunt morți toți” Drama care i-a marcat...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Care este legătura dintre hormonul de stres din timpul sarcinii și IQ-ul copilului?
×